DOMNIȘOARELOR IAR L-AM VISAT PE NICOLAE LABIȘ

 În fiecare clipă

realitatea mă izbește în față

irealitatea rupe din carnea mea

bucăți mari din poemele mele

de dragoste

atârnă

pe gardurile femeilor

din 

satul meu natal

câinii fug cu colacii iluziilor mele nocturne

în cozile lor mândre ca niște steaguri

la o manifestație

anti-realitatea românească

apoi se încaieră prin șanțurile

haikuurilor mele de weekend

dincolo de retina imaginației

fetele mari se joacă

de-a v-ați ascunselea

cu

sentimentele mele erotice de copil cu efect întârziat

babele satului

mă recunosc ca lider de necontestat

și eu ce (mai) fac

cu poezia pe umăr ca o pușcă

iar vreau să vânez

moartea căprioarei

dintr-un foc

halal poet

cu

scaunul singurătății la cap

n-am ce zice

n-am ce scrie

pauză de viață

cică

atât

se poate

COSTEL ZĂGAN, REVISTA EXTEMPORAL LIRIC, NOV./DEC. 2022